Protetică dentară
Protetica dentară fixă
Protetica este specialitatea care se ocupă cu restaurarea dinților a căror distrucție dentară este prea mare pentru a mai fi rezolvată prin aplicarea de plombe. Protetica fixă se referă la îmbrăcarea dinților existenți care au modificări de culoare sau de volum dentar – coroana dentară, precum și la suplinirea unor dinți lipsă având ca suport dinții vecini celui inexistent pe arcadă – punte dentară.
SERVICII
Tipuri de coroane dentare și punți dentare
– Coroana de zirconiu este o coroană dentară ceramică construită pe suport de zirconiu.
– Coroana metalo-ceramică este o coroană dentară ceramică construită pe suport de metal.
– Puntea de zirconiu reprezintă un ansamblu de două sau mai multe coroane dentare construite pe suport de zirconiu.
– Puntea metalo-ceramică reprezintă un număr de două sau mai multe coroane dentare construite pe suport metalo ceramic.
Coroana dentară zirconiu vs Coroana dentară metalo-ceramică:
În ultimii ani, pe lângă funcția masticatorie pe care o au dinții, se ia în calcul din ce în ce mai mult și estetica dentară. Este important să cunoaștem avantajele și dezavantajele celor două tipuri de coroane dentare și să facem o decizie informată împreună cu medicul stomatolog.
În alegerea tipului de coroană dentară este bine să ținem cont de următorii factori:
– zona în care acesta va fi montată (frontală sau laterală);
– avantajele și dezavantajele fiecărei combinații de materiale (ceramică + zirconiu sau ceramică + metal);
– prețul fiecărui tip de coroană dentară.
Avantaje și dezavantaje zirconiu vs metal:
– Corona de zirconiu beneficiază de o estetică superioară coroanei metalo-ceramice;
– Coroana de zirconiu beneficiază de translucență (permite pătrunderea luminii prin dinte) ceea ce îi conferă un aspect natural în timp ce coroana metalo-ceramică este mult mai opacă datorită metalului;
– Coroana dentară metalo-ceramică creează o dungă de culoare gri la colet (acolo unde se întâlnește cu gingia) cu efect inestetic – se vede ca acel dinte este îmbrăcat;
– Coroana metalo-ceramică are un preț mai scăzut, aproximativ jumătate din prețul coroanei dentare de zirconiu;
– Preparare conservativă (șlefuirea dintelui pentru a obține bontul protetic este minimă) pentru coroana de zirconiu, pereții acesteia fiind mult mai subțiri.